Ghid de angajare pentru tineri
Ghidul „De la studii la angajare” vine să îndemne tinerii din Moldova să investească în potențialul lor, să insiste pe integrarea lor pe piața locală a muncii, contribuind, astfel, la obiectivele de creștere economică. Acest ghid se bazează pe multe exemple, tehnici noi de însușire, autocunoaștere și dezvoltare personală cu scopul de a încuraja tinerii să exploreze, să persevereze, să nu le fie frică să iasă din zona de confort și să dezvolte liberul arbitru.