Alegerea meseriei potrivite – cheia bunăstării sociale pentru TINEri

Cine sunt eu? Cu ce aș dori să mă ocup? Unde aș putea să învăț? Cine ar putea să mă ajute să iau o decizie corectă privind cariera? Acestea sunt cele mai frecvente întrebări pe care și le pun absolvenții de gimnaziu și liceu.

400 tineri din clasele terminale din raionul Ungheni au primit răspuns la aceste și alte întrebări în cadrul evenimentului „Alegerea meseriei potrivite – cheia bunăstării sociale pentru TINEri”, organizat pentru a doua oară în orașul Ungheni, la inițiativa Asociației Obștești pentru Copii și Tineret „FĂCLIA”, Centrului Regional de Resurse pentru Tineret Ungheni și Direcției Educație Ungheni, în parteneriat cu Agenția de Ocupare a Forței de Muncă Ungheni, Consiliul Interramural al Sindicatelor din raionul Ungheni și 17 instituții de învățămînt secundar profesional, mediu de specialitate și superior din Republica Moldova.

Agenda evenimentului a inclus subiecte cu privire la informarea tinerilor despre alegerea profesiei potrivite, ofertele educaționale pentru anul de studiu 2016-2017, competențele cheie pentru piața muncii, precum și previziunea pieții mucii din Republica Moldova.

De asemenea, viitorii absolvenți din raionul Ungheni au beneficiat de materiale informative oferite de către reprezentanții instituțiilor de învățămînt secundar profesional, mediu de specialitate și superior din Republica Moldova, în cadrul Tîrgului ofertelor educaționale pentru anul de studiu 2016-2017.

Voluntarii Asociației Obștești „FĂCLIA”, au dat start evenimentului prin prezentarea piesei de teatru-educațional „Azi absolvent – mîine angajat!”, care are scopul de a sensibiliza și promova drepturilor sociale și economice ale tinerilor.

„Tinerii de azi se confruntă cu sisteme de evaluare de tip concurențial și cu incertitudine în ceea ce privește viitorul lor profesional, de aceea este necesar ca ei, să ia decizii realiste în legătură cu viitoarea lor carieră. Consider că prezența la acest eveniment va fi un imbold pentru tineri de a opta pentru alegerea corectă a meseriei potrivite” a menționat Petru Langa, viceprimarul orașului Ungheni.

„Educația și orientarea în carieră sunt importante pentru a-i ajuta pe tineri să se autocunoască, să studieze temeinic instrumentele de care au nevoie pentru a înțelege oportunitățile de muncă disponibile și să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie pentru a se corela cu respectivele oportunități. Conștientizînd actualitatea și importanța problemei, ghidarea în carieră a tinerilor reprezintă o prioritate în Strategia Serviciilor Educaționale în raionul Ungheni. Un tînar informat și bine instruit, este baza unei societăți sănătoase”, a comunicat Iulia Pancu, șef Direcția Educație Ungheni.

Angela Ciocîrlan, președinta Asociației Obștești pentru Copii și Tineret „Făclia” și directorul Centrului Regional de Resurse pentru Tineret Ungheni, a subliniat faptul că: „Fiecare al treilea tînăr nu știe ce vocație are și ce profesie ar vrea să îmbrățișeze. În același timp, peste 60 la sută dintre ei susțin că ar putea lua mai ușor deciziile dacă ar beneficia de servicii de ghidare în carieră”.

Asociația Obștească pentru Copii și Tineret „Făclia” a elaborat Programul „Ghidarea în carieră a tinerilor” care se adresează pe de o parte diriginților, profesorilor de educație civică, psihologilor școlari, conducătorilor de cluburi pe interese, reprezentanților organizațiilor care lucrează cu copii și adolescenți, iar pe de altă parte tinerilor care doresc să afle mai multe despre profesia potrivită. 

Activitățile de formare adresate profesioniștilor urmăresc dezvoltarea următoarelor competențe: 

  • utilizarea strategiilor didactice care să faciliteze autocunoaşterea elevilor şi dezvoltarea încrederii şi a respectului față de sine; 
  • aplicarea metodelor şi tehnicilor de identificare a tipului de activitate, profesie, studii, conform nevoilor, intereselor şi capacităţilor tinerilor;
  • planificarea şi promovarea activităţilor de ghidare în carieră a elevilor de vârste diferite;
  • informarea tinerilor despre diverse strategii de căutare a unui loc de muncă sau studii;
  • explicarea cadrului legal privind angajarea în câmpul muncii, drepturile şi responsabilităţile angajaţilor şi ale angajatorilor.

 

Blocul de activități de formare adresate tinerilor este format din nouă module complementare şi interdependente: piaţa muncii şi locul absolventului de azi, autocunoaşterea, comunicarea şi luarea deciziilor, lumea profesiilor, căutarea unui loc de studii și/sau muncă, planificarea carierei, marketing personal, drepturile angajaților și angajatorului.

 

Astfel, în cadrul sesiunilor de formare, participanții sînt spijiniţi să: 

  • se autocunoască şi să-și dezvolte încrederea şi respectul față de sine; 
  • identifice nevoile, interesele, valorile şi capacităţile personale ce vor facilita planificarea viitoarei cariere; 
  • identifice cu ajutorul diferitor metode (teste) tipul de activitate, profesie, studii conform nevoilor, intereselor pe care le posedă;
  • utilizeze diverse strategii de căutare a unui loc de muncă sau studii;
  • cunoască cadrul legal privind angajarea în cîmpul muncii, drepturile şi responsabilităţile angajaţilor şi ale angajatorilor.

 

Programul ”Ghidarea în carieră a tinerilor” poate fi accesat pe site-ul www.muncadecenta.md

 

Potrivit statisticilor, an de an, tinerii se îndreaptă în număr mare spre domenii cum ar fi dreptul sau economia, deși piața muncii din Republica Moldova abundă de juriști și de economiști. Totuși, spun experții, înainte de a se înscrie la facultate, tinerii ar trebui să țină cont și de cererea de pe piața muncii. Astfel, conform datelor Agenției de Ocupare a Forței de Muncă Ungheni, cele mai mari șanse de angajare le au croitorii, cusătorii, chelnerii-barmani, brutarii, bucătarii-cofetari, vînzătorii de produse alimentare și nealimentare, asamblorii, conducătorii auto, medicii, asistentele medicale, educatorii, managerii în servicii de marketing și vînzări, consultanții în vînzări, agenții în comerț, inginerii, inginerii programatori, electricieni și inspectori de poliție și patrulare.

Succesul și eșecul în viață au foarte mare legătură cu alegerile pe care le facem. De aceea este important să stabilim prioritățile strategice pentru creșterea noastră profesională. E adevărat că începuturile carierei sunt întotdeauna mai dificile, dar nu și dacă ne pregătim din timp.

Astfel, trei tineri din orasul Ungheni:

Veronica Gorea, reporter la ziarul regional „Expresul”,

 

Vasile Codreanu, inginer la „Moldtelecom” 

 

Marina Zamă, specialist de tineret în cadrul Primăriei orașului Ungheni,

care prin pasiune și efort practică meserii de succes, au împărtășit publicului, istoriile lor de succes și au menționat competențele care i-au ajutat să progreseze la locul de muncă.

Un rol esențial în cadrul evenimentului „Alegerea meseriei potrivite – cheia bunăstării sociale pentru TINEri”, l-au avut reprezentanții celor 17 instituții de învățămînt secundar profesional, mediu de specialitate și superior din Republica Moldova, care au prezentat ofertele lor educaționale pentru anul de studiu 2016-2017. Fiecare reprezentat al instituțiilor invitate au prezentat avantajele pe care le oferă acestea, diversitatea de profesii și beneficiile pentru viitorii studenți.

La eveniment au fost prezente următoarele instituții de învățămînt secundar profesional, mediu de specialitate și superior din Republica Moldova:

Școala profesională Nr. 3, Bălți
Adresa: or. Bălți, str. Victoriei 62A
Telefon: (0231) 30366, (0231) 30364
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.Sp3balti.blogspot.md

Școala profesională Alexăndreni, Sîngerei
Adresa: r. Sîngerei, com. Alexăndreni, str. Independenței, 4
Telefon: +373 262 60558, +373 262 60515
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.scoala-profesionala-com-alexan.webnode.ro

Școala profesională Nr. 10, Chișinău
Adresa:mun. Chișinău, str. Otovască, 27
Telefon: +373 22 477046, +373 22 475167
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.sp10.jimdo.co

Colegiul Zootehnie și Medicină Veterinară, Brătușeni, Edineț
Adresa: com. Brătușeni, r. Edineț
Telefon: 0246 75 594, 0246 75 880
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Școala profesională, Ungheni
Adresa: or. Ungheni, str. Ștefan cel Mare, 149
Telefon: +373 236 33835, +373 236 34033
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.spungheni.org

Colegiul de Industrie Ușoară, Bălți
Adresa: or. Bălți, str, I. Franco, 17
Telefon: +373 231 71361, +373 321 72537
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.ciub.org

Universitatea Tehnică de Stat a Moldovei
Adresa: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare, 168
Telefon: +373 22 237 861
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.utm.md

Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată din Chișinău
Adresa:mun. Chișinău, str. Voluntarilor, 8/3
Telefon: 022 470 418, 022 410 104
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.criminology.md

Școala profesională Nr. 5, Bălți
Adresa: or. Bălți, str. I. Franco, 15
Telefon: +373 231 72334, +373 231 73199
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.sp5.md

Centrul de Excelență în Transporturi, Chișinău
Adresa: mun. Chișinău, str. Sarmizegetusa, nr. 31
Telefon: +373 22 523 512, +373 22 550 053
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Școala profesională comuna Bubuieci, Chișinău
Adresa:mun. Chișinău, com. Bubuieci, str. Livezilor, 25
Telefon: 022 41 48 79, 022 41 49 71
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.sm4bubuieci.md

Colegiul Agroindustrial Ungheni
Adresa: or. Ungheni, str. Decebal 35
Telefon: 236 2 00 57
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.colegiulagroindustrialungheni.blogspot.md

Colegiul de Construcții din Hîncești
Adresa: or. Hîncești, str. Marinescu 10-A
Telefon: 269 23 603, 269 23 594
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.cch.md

Colegiul Agroindustrial, Rîșcani
Adresa: or. Rășcani, str. Trandafirilor 37
Telefon: 256 28 741, 256 28 668
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.sfm.md/2014/colegiul-agroindustrial-din-riscani

Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, Chișinău Facultatea arte plastice și design
Adresa: mun. Chișinău, str. Ion Creangă, nr. 1
Telefon: +373 747 208, +373 743 303
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.upsc.md

Colegiul de Microelectronică și Tehnică de calcul din Chișinău
Adresa: mun. Chișinău, str. Mihai Sadoveanu, 40/2
Telefon: +373 489 790, +373 489 746
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.cmtc.md

Colegiul Tehnic al Universității Tehnice din Moldova
Adresa: mun. Chișinău, str. Voluntarilor, 1
Telefon: +373 470 534, +373 470 724
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.utm.md

Reprezentanții instituțiilor de învățămînt preuniversitar, secundar profesional, mediu de specialitate și superior au beneficiat de materiale informative precum Ghidul pentru tineri „De la studii – la angajare”, suportul de curs „Ghidarea în carieră a tinerilor”, broșuri și pliante elaborate și oferite de către Asociația Obștească pentru Cooii și Tineret „Făclia” din Ungheni.