Caz 3: „lucrător necalificat în construcție”

R. a fost de acord să lucreze ilegal la o întreprindere de construcţii din raion în calitate de muncitor necalificat. La întrebarea ce salariu va avea lunar i s-a răspuns că va fi plătit ”aşa ca toţi băieţii care lucrează la firmă”. Întrebînd ”băieţii”, colegii lui, de asemenea muncitori necalificaţi, a primit diferite răspunsuri. R. a lucrat sîrguincios, aşteptînd sfîrşitul lunii. Înmînîndu-i salariul binemeritat, şeful i-a explicat că luna aceasta are un salariu redus cu 10% faţă de salariul celorlalţi colegi, fiindcă urmează să-i procure salopetă din aceşti bani, lucru care nu s-a întîmplat cu ceilalţi colegi. Din discuţiile cu ei R. a aflat că acestora nu li s-au reţinut bani pentru salopetă. Ceilalţi colegi utilizau la serviciu haine de schimb, aduse cu ei în fiecare zi de acasă.

Soluție:
În conformitate cu art. 71 al Codului Muncii, munca nedeclarată este interzisă, adică orice muncă prestată de o persoană fizică pentru şi sub autoritatea unui angajator fără a fi respectate prevederile codului muncii referitoare la încheierea contractului individual de muncă. Totodată, în conformitatea cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, nr. 186 din din 10.07.2008, angajatorul este obligat să acorde gratuit lucrătorilor echipament individual de protecţie, inclusiv şi echipament individual de protecţie nou în cazul degradării acestuia sau în cazul pierderii calităţilor de protecţie.

 

Scrie-ne aici, dacă drepturile tale au fost încălcate la angajare. Dacă nu ți s-a oferit un contract de muncă. Dacă ai primit doar o parte din salariu sau ai fost concediat nejustificat. Dacă ai o părere cum ar putea fi îmbunătățită situația socio-economică a tinerilor în Moldova. Toate ideile și sugestiile vor fi examinate în cadrul ședințelor Consiliilor Consultative ale proiectului.

 Află despre Consiliul Consultativ al proiectului din regiunea ta, unde și când se întrunește.

Plângere

Numele persoanei care depune plângerea

Angajatorul

Sugestie

Informații personale

refresh

Informațiile personale vor rămâne confidențiale.


Accesează acest link dacă ai întrebări ce țin de contractul tău de muncă, condițiile salariale, aspecte ce țin de ofertele de muncă. Dacă vrei să afli despre asistența socială și alocațiile de maternitate, protecția categoriilor social-vulnerabile, protecția și securitatea la locul de muncă sau alte aspecte legate de Munca Decentă și drepturile socio-economice ale tinerilor. Experții din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova îți vor oferi un răspuns în cel mai scurt timp.
CNSM - http://sindicate.md/cnsm/linia-fierbinte-cnsm/