Rezultatul 2

Tinerii din Republica Moldova dispun de abilităţi personale şi profesionale consolidate pentru a-şi îmbunătăţi situaţia lor economică

- Program de traininguri pentru dezvoltarea abilităților profesionale și personale
Program de training
La nivel local, actorii socio-economici şi reprezentanţii societăţii civile vor dezvolta un program de training pentru dezvoltarea abilităţilor personale şi profesionale ale tinerilor. Consolidarea acestor capacități le va permite tinerilor să se prezinte mai convingător în timp ce aplică pentru o muncă decentă. Modulele de training preconizate sunt: ”Cum să începi o afacere”, “Formularea unui CV”, “Abilităţi de prezentare”, “Interviul de angajare” şi un modul special de creștere a încrederii în sine pentru tinerii cu nevoi speciale. În baza analizei necesităților, vor fi elaborate manuale ale programului și trainingurilor. Sesiunile de instruire se vor defășura pe o perioadă de 2 zile în fiecare dintre regiuni.


Module de training vocaționale
Tinerii care vor dori să asimileze o profesie vor fi direcționați să aleagă din opțiunile disponibile local. De asemenea, ei vor putea urma cursurile vocaționale puse la dispoziție de Asociația Obștească ”Făclia” în cadrul proiectului “Fundaţia Muncii”. În acest sens, tinerii din Ungheni și Călărași au acces la programe de training precum cele de bucătar, chelner, croitor, vânzător, coafor, masor, etc.

- Program de orientare profesională
Cercetare privind decalajul dintre educație și cererea pe piața locurilor de muncă din Moldova
Între educație și cererea de pe piața locurilor de muncă există o disproporție simțitoare. În acest sens, se va desfășura o cercetare pentru a colecta un volum calitativ de informație și pentru a obține o perspectivă mai profundă asupra acestei probleme. Studiul va sta ulterior la baza elaborării unui program de orientare profesională.

Sesiuni de orientare profesională la școli/centre pentru tineret
Sesiunile de orientare profesională vor fi oferite de către voluntari. În prealabil, ei vor fi instruiți în cadrul unor traininguri de 3 zile ce țin de: cererea pe piața locurilor de muncă, oportunitățile de instruire și abilitățile de consiliere. În acest sens, se va asigura ca studenții și elevii să primească sfaturi utile și de valoare.

Program de training de orientare profesională
Sesiuni de instruire de 3 zile vor fi organizate pentru tinerii din cele 4 regiuni vizate de proiect. La trainingurile de la Căușeni vor fi invitați și tineri din Transnistria. Formatorul de orientare profesională va ajuta participanții să-și înțeleagă dorințele, să-și evalueze propriile realizări, abilități și interese; să investigheze oportunitățile de educație și muncă. De asemenea, tinerii vor fi asistați să evalueze opțiunile disponibile și să pună în aplicare planurile lor de educație și de muncă.

- Școală de vară
Pe durata a 4 zile, la Ungheni va fi organizată o școală de vară pentru 40 de tineri din regiuni și reprezentanți ai actorilor socio-economici. Sesiunile de instruire vor fi axate pe dezvoltarea capacităților personale și comunitare de leadership. La întoarcerea în regiunile din care provin, participanții vor împărtăși cunoștințele și abilitățile acumulate cu alți membri ai comunității, contribuind astfel la diseminarea conținutului trainingurilor și promovarea importanței drepturilor socio-economice.

 

Scrie-ne aici, dacă drepturile tale au fost încălcate la angajare. Dacă nu ți s-a oferit un contract de muncă. Dacă ai primit doar o parte din salariu sau ai fost concediat nejustificat. Dacă ai o părere cum ar putea fi îmbunătățită situația socio-economică a tinerilor în Moldova. Toate ideile și sugestiile vor fi examinate în cadrul ședințelor Consiliilor Consultative ale proiectului.

 Află despre Consiliul Consultativ al proiectului din regiunea ta, unde și când se întrunește.

Plângere

Numele persoanei care depune plângerea

Angajatorul

Sugestie

Informații personale

refresh

Informațiile personale vor rămâne confidențiale.


Accesează acest link dacă ai întrebări ce țin de contractul tău de muncă, condițiile salariale, aspecte ce țin de ofertele de muncă. Dacă vrei să afli despre asistența socială și alocațiile de maternitate, protecția categoriilor social-vulnerabile, protecția și securitatea la locul de muncă sau alte aspecte legate de Munca Decentă și drepturile socio-economice ale tinerilor. Experții din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova îți vor oferi un răspuns în cel mai scurt timp.
CNSM - http://sindicate.md/cnsm/linia-fierbinte-cnsm/