- Creat la 11 Decembrie 2015
La Mulți Ani, Făclia!
De 12 ani creștem alături de tinerii din Moldova. Și împreună cu partenerii și donatorii noștri construim o nouă viziune de formare a generațiilor viitoare. Fără critică — prin implicare. Fără dezaprobare — prin acordare de încredere. Fără manifestări de dezamăgire — prin susținere. De 12 ani construim ceea ce pentru noi înseamnă un viitor mai bun pentru tinerii din Moldova.
La 12 ani Asociația Obștească pentru Copii și Tineret “Făclia” înseamnă:
- o comunitate de peste 11000 de persoane asupra cărora am avut impact
- peste 1000 de tineri care au obținut cu noi o profesie
- circa 200 de traininguri, cursuri de instruire, ghidare, consiliere, etc.
- peste 4000 de exemplare de studii și ghiduri de bune practici distribuite
- peste 2500 de ore petrecute alături de tineri
- tot cam atâtea ore lucrate peste program, dar cu plăcerea că facem ceva util
- o echipă de 8 oameni puși pe fapte înalte.
Angela CIOCÎRLAN, Președinte și fondator al Asociației “Făclia”:
“Istoria Asociației Obștești “Făclia” începe în 2003, când am decis să ne unim forțele pentru a răspunde nevoilor tinerilor, implicit a celor din familiile cu venituri mici, monoparentale sau cu oportunități reduse, precum și ale organizațiilor de tineret din Republica Moldova. Convinși că tinerii nu trebuie idealizați sau, mai rău, criticați, ci sprijiniți, în toți acești ani am formulat puțin câte puțin infrastructura necesară pentru ca tinerii să-și poată dezvolta acasă competenţele, abilitățile și aptitudinile necesare pentru a deveni adulți responsabili, membri activi ai comunității.
Prin programele noastre de bază — abilitarea socio-economică a tinerilor, formare profesională, participare și voluntariat — de-a lungul tuturor acestor ani contribuim la dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și la crearea oportunităților necesare valorificării potențialului lor deplin.
Cu această ocazie, țin să le mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat: tinerilor, în primul rând pentru interes și implicare, donatorilor și partenerilor pentru susținerea inițiativelor noastre și nu în ultimul rând, echipei “Făclia“ fără de care nimic nu ar fi fost posibil. Am muncit într-adevăr mult, dar avem și rezultate pe măsură.“
PARTICIPAREA TINERILOR ȘI VOLUNTARIAT
Un viitor mai bun înseamnă implicare.
În 2005, pentru a promova cetățenia activă a tinerilor, prin implicare în viața comunității, promovarea intereselor ce le-ar ajuta să-și creeze oportunități de realizare, am creat Centrul Regional de Resurse pentru Tineret Ungheni. În 2011, în premieră, Ungheniul a fost desemnat Capitala Tineretului.
Programele desfășurate de „Făclia” în acest sens, de la implicarea voluntarilor în procesele organizaționale, în proiectele dedicate tinerilor, acțiunile de binefacere în folosul comunității, de sensibilizare a opiniei publice au la bază mai multe obiective:
- sporirea participării tinerilor în procesul de luare a deciziilor;
- participarea activă a tinerilor în promovarea și dezvoltarea politicilor de tineret;
- informarea tinerilor despre posibilităţile de dezvoltare culturale, educaţionale și antreprenoriale;
- crearea parteneriatelor regionale în domeniul politicilor de tineret.
Dedicația ne-a fost apreciată. În acest an, Centrul Regional de Resurse pentru Tineri Ungheni a fost desemnat la nivel național Centrul de Tineret al Anului 2015. Totodată, Alina Butnaru, coordonatoarea Programul de Voluntariat a fost apreciata cu nominația Lucrătorul de Tineret al anului 2015.
De la lansarea programului, mai mult de 400 de tineri au participat în cele peste 100 de activități de voluntariat organizate de “Făclia”.
Alina BUTNARU, coordonator program de voluntariat:
“Cum sunt tinerii de astăzi? Nu, ei nu sunt lipsiți de empatie și nici fixați pe tehnologii în detrimentul sentimentelor umane. Atunci când li se oferă încrederea, ei sunt săritori la nevoie, și își dăruiesc cu dedicație timpul liber pentru a le citi, spre exemplu, copiilor de la grădiniță povești de Crăciun, pentru a distribui cadouri și bucurie pacienților la spitale sau pentru a face teatru educațional prin care să promoveze ceva în rândul semenilor lor. E suficient să-i inspirăm la astfel de fapte și să le dăm libertatea de a veni cu idei. Sunt mândră și fericită în același timp că am norocul să lucrez și să învăț de la tinerii zilelor noastre.”
ABILITAREA SOCIO-ECONOMICĂ A TINERILOR
Un viitor mai bun înseamnă să-ți cunoști și să-ți fie respectate drepturile
O carieră reușită începe prin alegerea corectă a profesiei, consolidată în timp de cunoștințe, dar și de abilitățile de a aplica la un loc de muncă, de cunoașterea drepturilor la angajare (la muncă și la odihnă).
Totodată, colaborarea, schimbul de bune practici la nivel internațional, dar și apărarea împotriva abuzurilor asupra tinerilor care au nevoie de ajutor au constituit obiectivele prioritare ale activității asociației “Făclia”, ce au avut impact asupra a peste 10.000 de persoane.
- 4 proiecte de promovare a drepturilor socio-economice ale tinerilor desfășurate cu succes:
Program inovativ de mentorat pentru tineri (2011)
- 1000 de persoane au devenit membri ai comunității de colaboare socio-economică în zona de graniță România-Republica Moldova
- 500 de ghiduri de colaborare socio-economică au fost distribuite
- 30 de lideri s-au format ca mentori în domeniul colaborării socio-economice în zona de graniță
Muncă decentă pentru TINEri (2012-2014)
- 8000 de tineri din Ungheni, Călărași, Fălești, Căușeni și regiunea transnistreană își cunosc mai bine drepturile socio-economice
- 400 de tineri au fost ghidați în carieră
- 240 de tineri și-au dezvoltat abilitățile personale și profesionale
- 60 de tineri au devenit promotori ai drepturilor socio-economice
- 16 profesori formați în domeniul consilierii tinerilor pentru identificarea profesiei potrivite
- 24 de tineri au beneficiat de asistență socio-economică
- 2 rețele - ROST, formată din 27 de organizații de tineret și POD (rețeaua tinerilor de pe amblel maluri ale Nistrului) — contribuie la consolidarea și promovarea intereselor tinerilor
Abilitarea socio-economică a tinerilor (în desfășurare)
- 640 de studenți de la instituțiile de învățământ mediu au beneficiat de orientare profesională
- 40 de studenți vor avea parte de stagii de practică
- 20 de tineri vor fi asistați în dezvoltarea abilităților lor antreprenoriale
Daniela DÎRZU, Coordonator Program “Abilitarea Socio-economică a Tinerilor”:
“Privind înapoi, realizăm eforturile fabuloase ce au fost depuse pentru ca tinerii să se facă în sfârșit auziți, nu doar la nivel de declarații, dar cu adevărat. Prin sindicate, prin cluburi de inițiativă, de promovare a intereselor. Și ne bucură mult să vedem că munca noastră a început să dea roade.“
CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ
Un viitor mai bun înseamnă viață decentă acasă.
Determinați să susținem tinerii cu posibilități reduse de a-și continua studiile, dar și pe cei care doresc să învețe ceva nou, în 2012 am inițiat primele cursuri profesionale. Astazi, oferim oportunități de formare profesională la 5 specialități: bucătar-cofetar, barman-chelner, frizer-coafor, manichiură – pedichiură, masor.
În formarea profesională, “Făclia” se deosebește prin abordarea inovatoare a distribuției timpului de instruire, bazate 30% pe teorie și 70% pe practică. În același timp, suntem adepții fideli ai educației non-formale, care și-a demonstrat în timp eficiența mai ridicată față de metodele tradiționale de predare.
Împreună cu “Făclia” peste 1000 de tineri au reușit să obțină o profesie certificată, 65% die ei asigurîndu-și un loc de muncă.
Ana STRUNGARI, Coordonator Program “Formarea profesională a tinerilor”:
”Fiecare profesie, atunci când îți place și te motivează, poate deveni cea mai bună. Obiectivul principal pe care-l urmărim la cursurile oferite de noi nu e să predăm ceva automat, ci să inspirăm, să transformăm în pasiune ceea ce învață studenții noștri. Iar cea mai bună recompensă pentru noi, sunt istoriile de succes ale absolvenților noștri și cuvintele de laudă pe care le auzim în adresa lor de la clienții care beneficiază de serviciile lor.”
Considerăm ca istoria Asociației “Făclia” este una de succes.
Avem trecut, avem prezent, avem și viitor!
Tinerii din țara noastră au potențial și aduc o valoare adaugată societății în care trăim.
Dragi tineri, îndrăzniți să vă trăiți visele!
Istoria noastră continuă.
Vă mulțumim că ne sunteți alături și că ne motivați să creștem!