Strategii de lobby și advocacy pentru promovarea drepturilor socio-economice ale tinerilor
- Creat la 05 Septembrie 2013
În perioada 22-30 august curent, Asociația Obștească pentru Copii și Tineret „Făclia” a organizat un stagiu de formare în domeniul strategiilor de lobby şi advocacy pentru promovarea Muncii Decente şi a drepturilor socio-economice ale tinerilor, adresat reprezentanţilor actorilor socio-economici şi ai organizaţiilor societăţii civile din raioanele: Ungheni, Fălești, Călărași şi Căușeni. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Muncă decentă pentru TINEri - îmbunătățirea situației socio-economice a tinerilor din Moldova prin abilitarea acestora și a societății civile”, implementat în parteneriat cu Fundaţia CNV Internationaal din Olanda şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova şi finanțat de Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova.
Scopul stagiului de formare a fost de a familiariza participanţii cu noţiunile de advocacy şi lobby, de a le dezvolta abilităţi de comunicare, prezentare în public, convingere şi negociere. De asemenea, beneficiarii instruirii au învăţat structura unei strategii de lobby şi advocacy, precum şi situaţiile în care acestea trebuiesc aplicate pentru a asigura succesul cauzei promovate. Un exerciţiu important realizat în cadrul instruirii a fost planificarea şi dezvoltarea campaniilor de lobby şi advocacy, bazate pe studii de caz reale. Astfel, participanţii au căpătat deprinderi practice de a promova conceptul de Muncă Decentă şi drepturile socio-economice ale tinerilor în comunităţile lor.
Angela Ciocîrlan, coordonator naţional al proiectului, preşedinte al Asociaţiei Obşteşti pentru Copii şi Tineret „Făclia”: “Promovarea Muncii Decente şi a drepturilor socio-economice ale tinerilor nu este o muncă uşoară. Nu este uşor să-l convingi pe angajator să-şi angajeze personalul în baza contractelor de muncă şi să le achite salariul legal, de exemplu. Avem nevoie de instrumente corecte, tactici, strategii de lobby şi advocacy adecvate, adaptate la realitatea din comunităţile locale. De aceea ne-am propus ca în cadrul proiectului să avem şi un stagiu de formare în domeniul advocacy şi lobby.”
Tatiana Chilaru, președinte al Asciației Obștești “PRO-MED” din Ungheni, participant: “Munca Decentă şi drepturile socio-economice ale tinerilor este un subiect pipărat pentru realitatea Republicii Moldova. Sunt sute de tineri care lucrează la negru, în condiţii mizere, pe care le acceptă, aplecând capul în jos. Vreau să mă implic în acţiuni de lobby şi advocacy pentru promovarea drepturilor tinerilor noştri. Acum ştiu sigur cum s-o fac ca să avem rezultate.”
Stagiul de formare în domeniul lobby şi advocacy a întrunit 15 reprezentanţi ai actorilor socio-economici şi ai organizaţiilor societăţii civile. Astfel, reprezentanţi ai sindicatelor, inspecţiei muncii, funcţionari publici, reprezentanți ai organizațiilor societății civile din cele 4 raioane-pilot ale proiectului vor crea și implementa strategii şi campanii de lobby şi advocacy pe parcursul unui an şi jumătate, până la finisarea proiectului.
Persoana de contact:
Ludmila Gurău, Expert comunicare, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.">This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.