BINELE TE ONOREAZĂ - Campanie socială cu prilejul Anului Nou
- Creat la 03 Ianuarie 2017
Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de a-i avea pe cei dragi alături, de a celebra noul an şi de a ne pune speranțe în viitor. Pentru prea mulți, însă, această perioadă a anului nu este decât o altă ocazie de a-și aminti de greutăți și lipsuri.
Pronind de la acest gînd, echipa de voluntari din cadrul Asociației „FĂCLIA” și a Centrului Regional de Resurse pentru TIneret Ungheni, în parteneriat cu Primăria orașului Ungheni, a organizat în perioada 19-30 decembrie Campania socială „Binele te onorează” care are ca scop sprijinirea persoanelor care au nevoie de ajutor.
Astfel, voluntarii au colectat produse alimentare de la agenții economici din Ungheni, iar la 30 decembrie 2016, însoțiți de Valentina Gonțova, coordonatoarea grupului au distribuit produsele colectate persoanelor în etate singuratice. De asemenea, tinerii i-au felicitat cu prilejul sărbătorilor de iarnă si le-au adus in dar cite un baradut-jucarie, simbol al biruintei, frumusetii si bucuriei.
Aceasă campanie este parte a planului de acțiuni al echipei de voluntari din cadrul Asociației „FĂCLIA” și a Centrului Regional de Resurse pentru Tineret Ungheni si este realizată al doilea an consecutiv cu suportul Primăriri orașului Unghei, agenților economici locali și a Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei Ungheni, care a contribuit la selectarea beneficiarilor.
“Este un exemplu de mobilizare și solidaritate a tinerilor din Ungheni, care au putut să ajungă în casele pentru persoanele care au nevoie de sprijin. Apreciem inițiativa voluntarilor și suntem alături de ei pentru a-i sprijini. Primaria orașului Ungheni este deschisă către organizarea a astfel de acțiuni și sperăm în anul 2017 să fim mai ateți cu cei care au nevoie de susținere” a menționat Alexandru Ambros, primar de Ungheni.
“Suntem recunoscători agenților economici care au contribuit la realizarea acestei campanii. Împreună am reușit să aducem lumina în sufletele oamenilor nevoiași din Ungheni” a subliniat Angela Ciocîrlan, director Centrul Regional de Resurse pentru TIneret Ungheni.
Organizatorii acestei campanii Vă ureaza tuturor Sarbători Fericite alături de cei apropiați și dragi. Vă dorim realizări frumoase în muncă și creație, noi împliniri și speranțe încununate de noroc. Fie ca farmecul și linistea sărbătorilor de iarnă să vă umple sufletele și casele de bucurie! La Mulți Ani!
Poze din cadrul campaniei puteti gasi aici.